Melasma, desen stângaci, de pictor neexperimentat, în nuanțe de maro de melanină (pigmentul pielii), e o provocare terapeutică atât pentru medic, cât și pentru pacient, o provocare a disciplinei și a constanței. După eforturi roadele apar, multe dintre ele datorate fiind noilor descoperiri terapeutico – tehnologice moderne.
Ca orice afecțiune predispozițională, melasma, chiar corect tratată, poate avea un design recurent. Iată un motiv pentru care e bine să ne cunoaștem afecțiunea!
Pe măsura apariției de noi date despre mecanismele intime de producere ale afecțiunii și spectrul terapeutic s-a lărgit, controlul afecțiunii pe termen lung fiind mai bun.
Ce se întâmplă, totuși, sub piele? Nu este vorba despre creșterea numărului de melanocite (celule producătoare de melanină), ci despre o hiperfuncție a acestora, dar nu numai, fiind implicate și alte celule precum fibroblaști, keratinocite, macrofage, dar și anomalii de reglare a genelor, factori de creștere, neovascularizația, afectarea membranei bazale. Pigmentul excesiv apare ca urmare a stimulării tuturor acestor mecanisme sub influența radiațiilor ionizante (U.V., lumina albastră din spectrul vizibil, I.R.) și a hormonilor (ovarieni, tiroidieni). Studii recente demonstrează că melasma e o altă componentă a procesului de fotoîmbătrânire.
În raport de zona afectată melasma poate fi:
– centrofacială: frunte, nas, buză superioară, bărbie,
– malară: obraji, nas,
– mandibulară: linia mandibulei,
– corporală.
În funcție de localizarea în piele poate fi:
– epidermică (straturile superioare),
– dermică (straturile profunde).
O formă particulară este melasma eritemato – teleangiectazică.
Tratamentul:
– se personalizează în funcție de fototip, localizare, tip de ten, forma clinică.
– este blând, fără a irita zona, altfel vom obține hiperpigmentație postinflamatorie suprapusă melasmei,
– rezultatul obținut trebuie menținut și poate fi parțial în cazul melasmelor dermice.
Obiective:
1. Reglarea producției de melanină,
2. Eliminarea pigmentului existent,
3. Îndepărtarea neovascularizației și a inflamației,
4. Tratament antiaging destinat semnelor fotoîmbatrânirii,
5. Prevenția apariției de pigment nou.
Terapii „home use”:
– fotoprotecție obligatorie (UVB, lumina albastră),
– antioxidanți (vitaminele C, E și SOD) utili antistresului oxidativ și protectori împotriva spectrului IR,
– retinol, seara – vizând și procesul de fotoîmbătrânire, mai nou asociat melasmei,
– alfa și betahidroxiacizi: azelaic, fitic, kojic, arbutină, acid citric, salicilic, mandelic, lactic,
– acid tranexamic – cea mai nouă revelație, util în melasma eritemato – teleangiectazică local, recent și oral,
– gamele Cosmelan/ Dermamelan/ Melan Tran3X de la Mesoestetic sunt considerate depigmentantele nr. 1 în lume, cu rezultate excelente, imediat vizibile, predictibile, potrivite fiecărui fototip și foarte bine menținute în timp.
Terapia cuprinde mai multe faze absolut obligatorii:
– faza 1 – depigmentare intensă,
– faza 2 – continuarea depigmentării,
– faza 3 – reglarea hiperpigmentării,
– faza 4 – controlul recidivelor.
Terapiile de cabinet:
Peelingul chimic superficial combinat (cu acid azelaic, acid fitic, acid tranexamic, TCA, acid kojic) elimină straturile superficiale ale pielii, fiind util în tratamentul melasmei epidermice și un bun adjuvant în tratamentul melasmei dermice. El este obligatoriu a fi asociat oricărei terapii depigmentante ca un primer.
PRX Reverse Peel – e o formă nouă de peeling cu acțiune inversă, dinspre derm spre epiderm, trifazic, un PRX combinat cu alfa și betahidroxiacizi, cu efect de luminozitate, îmbunătățit în timp. Cocktailuri de substanțe depigmentante transdermale (acid tranexamic, nicotinamidă, antioxidanți, niacetilglucozamină), ce vor fi livrate în derm cu ajutorul mezoterapiei cu ac sau fără, dermapenului, RF-ului, oxigenului hiperbaric.
Laserul fracțional și dermapenul elimină pigmentul din epiderm și derm, refac matricea dermică și structura pielii fotoîmbătrânite.
IPL-ul și laserul vascular targhetează atât pigmentul cât și neovascularizația și inflamația asociată, cu rezultate spectaculoase.
Iată deci complexitatea terapiilor actuale, veritabile ferestre virtuale înspre viitor, promisiuni deja îndeplinite, terapii – „radieră” cu efect pe termen scurt și lung, doar pentru cei statornici!
VITAL INJECTOR 2- „the next level mesotherapy”
Urăm bun venit VITAL INJECTOR 2, un device inovator in...