Dedic acest articol tuturor pacienților dar în special celor care vor îndepărtarea „alunițelor” prin orice mijloace, exceptându-le pe cele firești, chirurgicale. Cu ce scop? Un rezultat cât mai estetic! Cu ce preț? Un melanom. De ce? Din lipsă de informare, ignoranță sau lipsă de încredere în medicul curant.
Sunt ani buni de când rulăm periodic campanii de depistare a melanomului și a altor forme de cancer cutanat și, totuși unul din trei oameni depistați cu cancer are o formă de cancer de piele (melanom, carcinom bazocelular, scuamocelular etc).
Ce rol are dermatologul în tot acest context? Merită el ascultat și validat?
Ce este dermatoscopia, videodermatoscopia sau inteligența artificială? Dar examenul anatomopatolgic, imunohistochimia sau testele genetice?
Dacă sunt prea multe noțiuni noi e suficient să acorzi încredere și să vizitezi anual dermatologul pentru o dermatoscopie, la fel cum vizitezi medicul stomatolog, faci analize anuale, sau orice alt tip de screening, adică prevenție, pentru a nu fi prea târziu.
Pentru că:
– „alunițele” nu se scot „la comandă”, deoarece așa dorim noi … cu laser, soluții de peeling, electrocauterizări efectuate în cabinetul medical sau orice altă metodă empirică practicată la domiciliu,
– „alunițele” se îndepărtează doar chirurgical,
– anterior exciziei chirurgicale „alunițele” se vor evalua dermatoscopic (o metodă de examinare în detaliu și profunzime, care diferențiază binele de rău),
– „alunițele”, atunci când decidem excizia, implică abordare multidisciplinară: dermatolog, chirurg, anatomopatolog, uneori oncolog,
– „alunițele” nu sunt lucruri banale,sunt structuri tumorale care pot degenera malign atunci când sunt tratate incorect,
– medicina există la fel precum dermatologul și examinările lui,
– suntem în sec.XXI, unul al inteligenței umane și artificiale.
Celor care nu se regăsesc în cele de mai sus le dorim înțelepciune precum și evitarea comportamentului de autosabotare .
Totuși, pentru cei care sunt interesați de lumea de dincolo de dermatoscop, voi detalia rolul dermatoscopiei clasice sau digitale în diagnosticul afecțiunilor pielii, mucoaselor, semimucoaselor și fanerelor, fie ele de natură tumorală sau nu.
Aceste examinări aparțin unei lumi pline de culori și nuanțe, dar și de algoritmi, patternuri și structuri. Verdictul final e al medicului dermatolog care corelează aspectul clinic, vârsta, localizarea, evoluția cu aspectul dermatoscopic, precum și cu cel histopatologic, un diagnostic complex, ușurat de noile tehnologii deținătoare de inteligență artificială.
Dermatoscopul este în același timp stetoscopul și microscopul medicului dermatolog. Cu ajutorul lui acesta observă in vivo și noninvaziv, rapid, simplu, sigur și precis structuri morfologice care nu sunt vizibile cu ochiul liber, crescând astfel acuratețea diagnosticului.
Utilitate: dermatologia generală, dar și cea oncologică. Este de real folos și de neînlocuit în diagnosticul cancerului de piele, în urmărirea evoluției nevilor pigmentari(„alunițelor”) în timp, dar și în diagnosticul diferențial între diverse afecțiuni cutanate.
În secolul medicinei bazate pe dovezi dermatoscopia oferă un diagnostic corect și complet, în cadrul unui simplu consult dermatologic. Urmează, desigur, tratamentul, acolo unde se impune. Unul pe măsură, conform protocoalelor și numai după un diagnostic corect (atât clinic cât și dermatoscopic).
Tehnic vorbind, dermatoscopia clasică folosește un aparat de mână care e compus din lentile, o sursă de lumină cu mod de lucru mixt, polarizat sau simplu, având o capacitate de mărire de 10 – 20X. Examinăm astfel pielea (dermatoscopie), unghiile (onicoscopie) sau părul (tricoscopie).
Videodermatoscopia (dermatoscopia digitală) presupune un echipament integrat complet software – hardware, camere foto de mare rezoluție, măriri până la 100X, posibilitate de „full body mapping” și „full body dermoscopy”(inteligență artificială).
Noi lucrăm cu platforma VIDIX 4.0 cu soft Canfield – DermaGraphix și inteligență artificială DEXI. Sistemul VIDIX oferă o rezoluție a imaginii de 5 Mpx care poate realiza în 2,5 minute scanarea întregului corp (full-body mapping complet). Lucrează cu 2 ecrane touch-screen și sistem de iluminare circulară dublă cu LED-uri, care asigură iluminare impecabilă în ambele moduri (polarizat sau nepolarizat) având drept rezultat imagini impecabile atât de ansamblu cât și dermatoscopice, standardizate și reproductibile.
Avantaje:
– imagini de înaltă calitate,
– stocare rapidă a imaginilor și a informațiilor,
– harta „alunițelor”,
– posibilitatea de comparare și de accesare rapidă la recontrol,
– inteligență artificială DEXI (nu doar contorizează și stochează informația, dar o și analizează, elaborând un raport privind diagnosticul și gradul de risc),
– rapoarte printabile (cu scorul ABCD, 3 point checklist și 7 point checklist).
Astfel, dermatoscopia aduce un plus de valoare dermatologiei:
– salvând excizii și biopsii inutile,
– prioritizând excizii acolo unde este urgent,
– diferențiind leziunile pigmentare de cele nonpigmentare,
– monitorizând leziuni suspecte de melanom.
Unul dintre cele mai agresive cancere, melanomul, poate fi curabil în stadii incipiente grație dermatoscopiei realizate la timp.
Realizăm astfel un screening rafinat și prevenție , ne dorim noi cît mai multă prevenție primară.
Dacă vorbim de melanom, diagnosticul e complex, precum e și terapia. Examenul histopatologic, imunohistochimia și testele de mutație genetică dau semnalmentele tumorii, tratamentul modern actual, tip imunoterapie, fiind adaptat și țintit.
În concluzie dermatoscopia clasică sau digitală nu tratează fobiile sau ignoranța. E un instrument de diagnoză și control, mix de inteligență umană și artificială și nicidecum o reprezentație artistică.