Suntem asemănători, dar atât de diferiți!
Preocuparea umană privind îngrijirea și înfrumusețarea de orice fel (față, corp, păr, unghii) este atemporală, nu ține cont de rasă sau sex.
Plecând de la frumoasa Elena din Troia până la starurile Hollywoodiene, au existat mereu modele de beauty.
În timp am învățat că dacă vom căuta senzaționalul pierdem esențialul și de asemenea că firescul frumuseții naturale nu se demodează cu vârsta ci e un excelent pretext pentru eleganța vestimentară, purtări alese, bun simț, compasiune și altele.
Cred că ar trebui să învățăm unii de alții tocmai pentru că suntem atât de diferiți.
Vorbind despre diferențele dintre generații, ele sunt mari și cuprind: vârsta, viziunea asupra vieții și frumuseții, cereri și nevoi diferite și chiar senzația de a vorbi limbi total diferite.
Iar frumusețea pe grupe de vârstă arată cam așa…
Există în acest moment 5 generații contemporane: „Silent Generation” (75 – 92 ani), „Baby Boomer” (56 – 74 ani), „Generația X” (40 – 55 ani), „Millenials” (24 – 39 ani) și „Generația Z” (născuți după 1996) .
„Baby Boomer” este „generația de argint” născută după cel de-al doilea război mondial, în perioada de liniște și prosperitate economică. Extrem de serioși, de muncitori și competitivi sunt responsabili și respectă ierarhia, fără a aprecia device-urile electronice. Sunt pacienți „naivi” din punct de vedere estetic, fără proceduri preventive anterioare, cu aspect natural al îmbătrânirii.
Nevoi:- revolumizare, reconturare și terapie texturală adresată crono- și fotoîmbătrânirii.
Cereri: – aspect natural, mai tânăr,
– îmbunătățirea culorii și a texturii pielii,
– interes în corecția ridurilor perioculare și periorale, și mai mic în corecția ridurilor-falduri.
Soluții: – textură: mezoterapie biorevitalizantă, și chiar bionutrilip, mezobotox, laser fracțional, PRP, peelinguri, mezoboostere pentru ridurile periorale, perioculare, gât și mâini,
– revolumizare cu acid hialuronic,
– repoziționare țesuturi cu fire de lifting,
– lifting laser cu fibră optică.
Terapiile vor fi combinate și repetate în timp, potențialul regenerativ fiind mai mic.
„Generația X” (40 – 55 ani) – muncitori, empatici, menținând echilibrul familie – carieră, competitivi și stresați – repercursiuni vizibile și la nivelul pielii. Sunt interesați de tehnologie, pe care o folosesc echilibrat, cu focus pe utilitate. Știu ce înseamnă prevenția și consultația –screening precum și stilul de viață sănătos. Deja au beneficiat de terapii estetice faciale și corporale în scop preventiv.
Nevoi: – revolumizare, reconturare,
– creșterea calității pielii.
Cereri: – aspect mai tânăr, mai puțin obosit sau supărat,
– volumizare naturală facială și a buzelor,
– regenerare gât, mâini,
– reconturare corporală,
– terapia alopeciei,
– tratamentul ridurilor cu toxina botulinică.
Prevenția estetică este deja vizibilă, fiind consecutivă terapiilor anterioare. Ea va continua cu ajutorul terapiilor dermatocosmetice minim invazive care vor asigura o îmbătrânire naturală. Acesta este secretul potrivit căruia atât de multe vedete par a nu avea vârstă.
„Millenials” (24 – 30 ani), „generația Y” sau „generația social-media” sunt fascinați de nou, adaptabili, nonconformiști, mereu în lumina reflectoarelor, pun accent pe imagine („selfie”).
Nevoi: – hidratare, curățare,
– corecția asimetriilor,
– retexturarea porilor dilatați și a cicatricilor postacneice,
– corecție cearcăne.
Cereri: – aspect vizibil înfrumusețat, „sexy”,
– volumizare buze, pomeți, bărbie,
– reconturare mandibulă.
Soluții: – evitarea exceselor,
– consens medic-pacient,
– prevenție (mezobotox, biorevitalizare, oxigen hiperbaric, hidrodermabraziune, peeling, radiofrecvență),
– reconturare fină a zonelor convexe (bionutrishape),cu aspect armonios și mai luminos,
– informare corectă, cu evitarea articolelor pseudoștiințifice de pe „net”.
Sigur că evoluăm, generațiile următoare vor fi extrem de ancorate tehnologic, precum și medicina estetică, de altfel.
Noi optăm în continuare pentru naturalețe, pe principiul „less is more”, construind frumusețea pas cu pas într-o variantă neschimbată a aceluiași chip, dar mai „fresh”.
Despre cicatrici și noi standarde de tratament
Cicatricea este, cu siguranță, amintirea unei traume. La...